SMART Craiova

Stadionul „Ion Oblemenco”, pe locul 4 în preferințele juriului la „Stadium of the Year 2017”

Stadionul „Ion Oblemenco” s-a clasat pe locul 4 în preferințele juriului, la competiția „Stadium of the Year 2017”, găzduită de stadiumdb.com, una dintre cele mai cunoscute platforme online dedicate stadioanelor din întreaga lume.

Juriul a fost alcătuit din experți în arhitectură care au votat independent de public. Stadioanele au fost notate după trei criterii: valoare arhitecturală (maxim 4 puncte), funcționalitate (maxim 4 puncte) și inovație (maxim 2 puncte).

Astfel, Stadionul „Ion Oblemenco” a obținut un punctaj de 2,68 (valoare arhitecturală), 3,00 (funcționalitate) și 1,30 (inovație).

Înaintea sa s-au clasat, pe locul 1, Stadionul Luhzniki din Moscova, pe locul 2, U Arena din Paris, iar pe locul 3, Stadionul Mercedes-Benz din Atlanta.

În preferințele publicului s-au clasat Stadionul General Pablo Rojas din Asuncion, Paraguay, pe locul 1, pe locul 2 a fost votat Stadionul Nemesio Diez din Toluca, Mexic, iar pe locul 3, Stadionul Mercedes-Benz din Atlanta.

Întreaga listă a stadioanelor și a clasamentelor poate fi consultată aici.

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?

Cele mai citite