SMART Craiova

Activitatea „About growing in loving ourselves”, la Biblioteca Aman

Biblioteca Județeană “„Alexandru și Aristia Aman” găzduiește vineri, 15 iunie 2018, începând cu ora 13:30, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, activitatea „About growing in loving ourselves’’.

Acțiunea va consta în organizarea dezbaterii cu tema „Iubeste-ti corpul!” și face parte din programul de dezvoltare personală nonformală „GROW”.

„Mesajul pe care incercam sa il transmitem este unul de actualitate, care interesează pe toata lumea. Adolescenții sunt cei care se confruntă cel mai des cu prejudecățile societății și sunt cei mai vulnerabili la părerile altora. Deciziile luate de ei în aceasta perioadă a vârstei le determină viitorul și orice părere despre propria lor persoana îi conduce către un om matur, iar noi vrem să îi ajutăm sa aibă un viitor frumos. Dorim sa le sporim încrederea în sine și să promovăm ideea că „un corp sănătos este cel cu adevărat frumos”. Prin acest eveniment, încercăm să remodelăm standardele ireale ale frumuseții, pe care mulți dintre noi le urmează orbește. Fiecare e frumos în felul său, iar oamenii trebuie să realizeze că frumusețea se află chiar în imperfecțiuni”, a declarat Dumitru Diana, ambasador al programului „Grow” și unul dintre organizatorii evenimentului.

La acțiune vor participa Iulia Nesa, coordonator, Mihaiță Stoica, Aurora Bildea Popescu și Alexia Roman, în calitate de invitați, dar și Cristina Aranghel, Alexa Milcomete, Dumitru Diana, Popescu Karina, Nada Al Natur, Lungoci Irina, ambasadori ai programului și organizatori ai evenimentului, respectiv elevi de la mai multe instituții de învățământ din municipiul Craiova.

Programul „GROW” se adresează în mod deosebit elevilor de liceu și este organizat de „Școala de Valori” și are rolul de a completa curricula școlară prin sesiuni de dezbateri și activități în domeniile sănătății, educației, formării profesionale ș.a.

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?

Cele mai citite