SMART Craiova

Numărătoare inversă pentru Simpozionul „Drumuri Brâncușiene”. Operele sculptorilor au început să prindă contur

Operele celor cinci sculptori din patru țări care lucrează de pe 1 august pentru a da viață marmurei, în cadrul Simpozionului Internațional de Sculptură „Drumuri Brâncușiene”, au început să prindă contur. Artiștii mai au la dispoziție zece zile pentru a încheia lucrările, care ulterior vor fi amplasate în spațiile publice din oraș.

Pentru acest an, tema simpozionului organizat de Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, cu sprijinul Primăriei Craiova și al Consiliului Local, a fost cea a Marii Uniri, a Centenarului, astfel că artiștii care au fost selectați au gândit și pus în operă lucrări cu o înaltă semnificație. Secolul care a trecut de la Marea Unire de la 1918 nu putea fi marcat în cadrul simpozionului decât prin lucrări care au o încărcătură aparte, ceea ce se poate observa cu ochiul liber de către orice curios ce vine să îi vadă pe artiști la lucru.

Evenimentul este cu atât mai special cu cât tabăra de sculptură se desfășoară, în acest an, în curtea Colegiului Tehnic de Arte și Meserii „Constantin Brâncuși”, locul unde marele sculptor a studiat pentru câțiva ani, cât a locuit la Craiova.

Cei cinci artiști, Ayhan Kayapinar (Turcia), Anna Korver (Noua Zeelandă), Petre Virgiliu Mogoşanu (România), Masha Paunovic (Serbia) și Emilian Popescu (România) se apropie cu pași repezi de încheierea sculpturilor, acum lucrând îndeosebi la detalii și finisaje. Lucrările lor, „Rosy Rose”, „Freedom”, „Unitate”, „Union” și „Synergie” vor rămâne moștenire pentru Craiova, marcând astfel Centenarul prin opere neperisabile, de care se vor putea bucura toți cei care locuiesc sau trec prin Craiova de acum și pentru mulți ani înainte.

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?

Cele mai citite