SMART Craiova

(Galerie foto): Raliu ca la Monte Carlo în centrul Craiovei, la Craiova Super Rally

Pentru al doilea an, Craiova revine pe harta motorsportului autohton cu o nouă ediție Craiova Super Rally. Este un eveniment organizat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, Asociația Club Sportiv AMC Racing, cu sprijinul Primăriei Craiova. Conceptul evenimentului este un raliu în centrul orașului pe sistemul Raliului de la Monte Carlo.


Cei mai pasionați concurenți de raliuri, prinși iremediabil de microbul cailor-putere, de transformarea unei maşini obișnuite într-una de raliu, s-au întrecut astăzi la Craiova. Transformarea unei mașini clasice în una de curse este un proces complex pentru care este nevoie de foarte multă pricepere, talent, dar și foarte mulți bani investiți. 37 de piloți cu experiență în diferite campionate automobilistice s-au întrecut pentru titlul de campion susținuți de zeci de craioveni. Printre participanții la eveniment s-au aflat atât piloți de raliu, cât și piloți din Campionatul Național de Viteză în Coastă, Drift și Slalom Paralel.

Circuitul stradal a fost amenajat în zona Pasajului Universității pe o lungime totală de 1.8 km.

Noul Opel Insignia GSi a deschis traseul competiției, aceasta fiind mașina oficială a evenimentului, iar SUV-ul Grandland X a întampinat publicul la punctul de start al traseului.

Foști campioni absoluți la raliuri și-au anunțat prezența: Mihai Leu, Bogdan Marișca și Constantin Aur. Acesta din urmă a reușit chiar un podium la general în prima etapă, câștigând totodată Clasa 1. De asemenea, actualul lider al Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop, Lucian Răduț, a concurat, la bordul unui Audi A4, în timp ce omul care a cucerit titlul de campion la istorice în ultimele cinci sezoane de viteză în coastă, Cătălin Cedric Ghigea, vine cu Alfa Romeo Alfetta GTV, mașina cu care a câștigat etapa de la Rânca.

Liderul Grupei A din CNVCD, Septimiu Marghitaș, dar și cel al Clasei 2 Roți Motrice FWD, Andrei Șerban, s-au vor duela pe străzile Craiova, oraș care a susținut anul trecut primul eveniment de acest tip din țara noastră.

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?