SMART Craiova

Expoziție de carte și documente „Memorabilul an 1918 în Colecții Speciale”

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează, în Salonul Ex-pozițional, în intervalul 8-31 octombrie 2018, expoziția cu titlul „Memorabilul an 1918 în Colecții Speciale”.

Expoziție are rolul de a pune în lumină importanța evenimentelor desfășurate în preajma anului 1918 și este alcătuită atât dintr-o serie de cărți și documente tipărite în 1918, dar și din lucrări în care este reliefat spiritul vremii și atmosfera anilor Unirii. Toate volumele și însemnările expuse sunt parte integrantă a Colecțiilor Speciale și tratează un spectru larg de interese și preocupări: istorie, literatură, politică, armată ș.a. De asemenea, în cadrul expoziției sunt incluse și acte, broșuri, note politice și memorii ale participanților activi la Marea Unire de la 1918.
Între titlurile expuse, menționăm:
• Agârbiceanu, Ion, „O lacrimă fierbinte (cuvinte către Oastea Ţării, Bucureşti, Editura Librăriei Pavel Suru, 1918.
• Bernhardi, Friedrich von, General, „Viitorul nostru”, Generalul F. von Bernhardi, cu prefaţa d-lui Georges Clémenceau, traducere de Iuliu I. Roşca, Bucureşti, Tipografia profesională Dim. C. Ionescu, 1918.
• Demetrescu, George Mil, „Mărăşeştii. 24 Iulie – 11 August 1917: luptele din campania anilor 1916-1918”, Craiova, Editura Ramuri, 1919.
• Djuvara, Mircea, „La guerre roumaine: 1916 – 1918”, préface de M. Émile Boutroux, Nancy-Paris-Strasbourg, Éditeurs Berger-Levrault et C-ie, 1919.
• Drăculea, Alexis V., „Jurnalul meu de răsboiu”, Bucureşti, Tipografia profesională Dim.C. Ionescu, 1918.
• Fulmen, „Jurnalul unei surori de caritate: 1916 – 1918”, Bucureşti, Editura Librăriei Universale Leon Alcalay, 1920.
• Maria, Regina României, „Gânduri și icoane din vremea războiului”, ediţia a 2-a, Bucureşti, Editura Librăriei Pavel Suru, 1918.
• Serdaru, Virgiliu Ștef, „Războiul nostru: Turtucaia – Mărăşeşti: schiţe şi note de cam-panie”, Bucureşti, Editura Minerva, 1918.
• Ştefănescu-Galaţi, „1916-1918: Amintiri din războiu”, Iaşi, Editura „Viaţa Romînească” S.A., 1921.

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?