SMART Craiova

Campanie de strângere de jucării „Să fim mai buni de sărbători”

Luni, 26 noiembrie 2018, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” a demarat cea de-a IX-a ediție a campaniei de strângere de jucării intitulată în mod generic „Să fim mai bun de sărbători”. Acțiunea se desfășoară în cadrul proiectului „Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei” și se adresează copiilor proveniți din medii defavorizate.

Jucăriile pot fi donate de profesorii și copiii proveniți de la liceele, școlile și grădinițele înscrise în cadrul proiectului „Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei” și vor fi colectate la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, la compartimentul Împrumut Carte Copii și Tineret – Ludotecă, în intervalul 26 noiembrie – 14 decembrie 2018.

Campania are un dublu rol. Pe de o parte, copiii înscriși în proiect, sub îndrumarea cadrelor didactice, au posibilitatea de a dărui și de a aduce zâmbetul pe fața micuților care vor primi jucăriile, iar pe de altă parte, copiii la care vor ajunge jucăriile se vor bucura și-și vor petrece sărbătorile de iarnă în compania darurilor.

Să fim mai buni de sărbători este îndemnul pe care îl lansăm în fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă. Din 2010 și până în prezent, în mod neîntrerupt, desfășurăm această campanie al cărei rol constă în colectarea de jucării pentru copiii cu situație materială modestă. Ne place să credem că alături de jucăriile care au ajuns la destinație în fiecare an, copiii au primit și speranța și bunătatea pe care bibliotecarii o investesc în acest proiect”,

a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?

Cele mai citite