Nu în fiecare zi ai șansa să întâlnești un campion și mare e surpriza să descoperi un om absolut normal, modest, inteligent, un sportiv care prin multă muncă a reușit. Vineri, 14 decembrie, Călin Moroșanu supranumit ”Moartea de Carpați” joacă un meci extrem de important în Craiova, la Sala Polivalentă. Se apropie în linie dreaptă de retragere din cariera sportivă. 13 ani de muncă, ambiție, tot atâția ani de reușite.
Meciul de la Craiova vrea să fie un fel de rămas bun pentru fanii săi din Oltenia. Vrea să se retragă pentru că din punctul său de vedere și-a atins toate scopurile în cariera sa. S-a luptat pe tot mapamondul și a depășit multe recorduri. Pentru sine în primul rând. Și-a dovedit că poate, că nimic nu-i poate sta în cale. Atunci când nimeni nu credea în el.
În al doilea an vreau să mă retrag pentru că am o vârstă. Am 34 de ani și cariera sportivilor care practică acest sport, K1, este destul de scurtă. Nu poți să fii la 30 și ceva de ani, ca la 20. Vreau să mă retrag în glorie. Consider că am reprezentat România de fiecare dată frumos. Am avut și înfrângeri, dar am avut mai multe victorii și consider că misiunea mea a fost îndeplinită. Nu a fost o misiune aleasă de mine. Cred că Divinitatea m-a ales să fac lucrul acesta și consider că am reușit să las ceva în urmă. Am lăsat ceva frumos în urmă, am lăsat copii care mă văd ca pe un exemplu, deși eu nu sunt un exemplu și nici nu mi-am dorit vreodată să fiu. Pur și simplu am ajuns să fiu un exemplu”,
a spus Cătălin Moroșanu.
Nu știe exact de ce a ales acest sport. Așa a fost să fie. A practic inițial rugby. Șase ani, Sun sport agresiv. A văzut K1, i-a plăcut lupta și a vrut să încerce, să vadă ce înseamnă să mergi la o sală de K1, să lupți, să te antrenezi. Nu s-a gândit niciodată că va ajunge campion național sau campion K1. A început acest sport târziu. Avea 21 de ani. Consideră că era bătrân potrivit standardelor, nu avea ce căuta acolo. Este un sport care trebuie început devreme, undeva la 13, 14 ani, nicidecum după 20. A dovedit însă că nimic nu este târziu atunci când vrei cu adevărat.
România avea luptători la acea vreme. Cătălin Smărăndescu, Ionuț Iftimoaie, Atodiresei, Ciprian Sora. Erau modelele deja pentru sportivii care practicau la acea vreme K1. El nu s-a dus gândindu-se că își dorește să ajungă ca unul dintre ei.
La rugby renunțase pentru că mama sa l-a pus în situația de a alege. Părinți intelectuali, investiseră foarte mulți bani în educația sa, sacrificându-și tinerețea pentru a crește copiii, pe Cătălin și pe fratele său. A considerat că este un semn de respect pentru mama sa să lase deoparte acel sport.
Îmi spunea mama să las rugby-ul pentru că nu voi ajunge nicăieri. Și cred că a avut dreptate pentru că eu când eram copil, la 16 ani, visam că o să ajung mare rugbist, că voi ajunge să joc în Franța. Cred că toți trăim cu un vis. Sincer, nu cred că aș fi reușit în rugby. După atâția ani de zile și văzând care este mersul. Odată cu vârsta începi să înțelegi lucrurile altfel. Cu cât înaintăm în vârstă reușim să vedem mai clar ce a fost în urma noastră. Aveam acest vis însă nu cred că aș fi reușit vreodată să ajung să joc în Liga 1 din Franța. Părinții mei sunt oameni justițiari și tot timpul au fost cu dreptatea. Cred că din această cauză nici nu au prea mulți prieteni. Dacă se întâmpla ca vreodată un prieten de familie să greșească cu un simplu gest, ei se supărau și spuneau că așa sunt cu toții, că ei sunt cei mai corecți!”,
a completat Moroșanu.
Nu a urmat acest model al concepției despre oameni a părinților. Cătălin consideră că toți oamenii greșesc, că așa e natura umană. Nu vrea să rămân singur pe pământul acesta. Crede că toți merităm a doua sau a treia șansă, că ne putem face un prieten știind că până la un punct putem să fim prieteni. Să nu avem așteptări prea mari. Pentru el, singurătatea este cel mai urât lucru pe pământ. Mărturisește că pentru el, prin prieteni trăim, prin prietenii noștri ne dezvoltăm și prin ei vorbim, într-un mod indirect, celorlalți din jurul nostru.
Cătălin a terminat facultatea de drept. A dat la Academia de Poliție, unde din cauza unei fracturi a picat testul fizic, și ca să nu piardă un an de facultate s-a înscris la Facultatea de Drept.
Primul său meci a fost la Mamaia, la o preselecție Local Kombat. La vârsta de 21 de ani. Era un ”no-name” cum îi place să spună. Nu știa nici să stea în gardă, nu știa reguli simple. A avut primul său meci cu un bodyguard al lui Radu Mazăre. Pe care l-am bătut.
Nu aveam tehnică și nici nu am avut pretenții vreodată cum că aș fi un luptător tehnic. După acea victorie a venit șeful respectivului, că o să îl răzbune el pe colegul său, că îl bate el pe moldoveanul ăla de 80 de kilograme… I-am dat și lui KO în a doua repriză și așa a început să se întrebe lumea cine sunt. Cine este nebunul acela de se bate cu cei mai tari? Am început să intru în această lume și m-a plăcut promoter-ul Radu Eremia. Radu Pietreanu, de la Vacanța Mare, mi-a pus acest nume de Moartea din Carpați. Era într-o ascensiune foarte mare și mi-a pus acest nume. Radu făcuse și el acest sport, rugby în tinerețe și cred că din această cauză m-a îndrăgit. Și iată că acest sport pe mine m-a ajutat. M-a enervat foarte rău această poreclă, Moartea din Carpați. Crescând într-o familie de intelectuali și lumea având pretenții de la mine, a venit această poreclă…”,
a adăugat sportivul.
A fost un șoc pentru mama lui Cătălin să își vadă băiatul tuns, în ring. Avea o figură după cum i se spunea, de interlop rus, o figură care nu îl caracteriza. Nu a plănuit o secundă să ajungă în K1 sau atât de popular la televiziuni. După ce a intrat în această ”nebunie”, a venit meciul cu Stefan Leko. Cu care nici un român nu a vrut să se bată. El a fost singurul care a acceptat. El, moldoveanul care intrase în acest circuit de numai câteva luni. A intrat în ring și a rezistat eroic:
Ceilalți care erau deasupra mea și-au câștigat foarte ușor meciurile, însă faptul că am pierdut frumos acel meci a contat enorm și am fost aplaudat și apreciat pentru meciul acela. Imediat după meci am primit o ofertă de la promoter-ii din K1 să mă bat în K1 Budapesta, primul Grand-Prix unde participa un român. M-am bătut cu campionul Turciei pe care l-am bătut. După acest meci, am ajuns în piramida de calificare direct pentru K1. Când am ajuns la acel nivel mi-am dat și eu seama de nebunia mea. Mi-am dat seama de nivelul la care reușisem să ajung și am început să stau și eu altfel închis în gardă, mai ales că mi-am luat și acel KO urât. De atunci pot spune că perspectiva s-a schimbat puțin. Nu mai eram eu acel invincibil care îi bate pe toți. Am realizat faptul că ajunsesem la alt nivel unde trebuia să fiu altfel antrenat, unde trebuia să mă gândesc foarte mult ce trebuie să fac ca să nu iau KO…”.
Deja era altceva. Era maturitatea în sport dobândită într-un timp scurt. Fiecare meci e important pentru Cătălin, fiecare adversar, fiecare secundă scursă din meci. Pentru a-i fi mai ușor, înaintea meciurilor se focusează doar la ceea ce are de făcut. Doar la victorie. Nu se gândește la familie, înainte de a intra în ring. Când vede filmele alea americane și vine sportivul și se gândește la copil, la familie, pentru el sunt clișee, este vorba doar de un PR care nu are legătură cu realitatea. În acele secunde, Cătălin se gândește doar cum să-și bată rapid adversarul, cum să ajungă campion. Este o luptă cu el, cu gândurile, cu dorințele și totul rapid:
În ultimele zile dinaintea meciului ai o luptă cu tine însuți. Lupta aia o ai în subconștientul tău. Cu cât ești mai bine antrenat și cu cât ai mai multă încredere în tine, subconștientul tău câștigă meciul acela. Dacă subconștientul tău pierde acel meci, îl vei pierde și fizic, în ring. Vorbim de un echilibru perfect. Nu sunt un om perfect. Nu îmi doresc să fiu văzut ca un om perfect pentru că nu sunt. În adolescența mea am fost un tip introvertit și tot timpul am dus o luptă cu cei din jurul meu. Ba eram gras, ba eram roșcat, eram un tip portocaliu, se luau tot timpul de mine și mă porecleau Portocală și am avut niște frustrări în copilăria mea. Și la rugby la fel, eram poreclit Țăranul că eram de la țară, de la 18 kilometri de Iași. Chestia asta, când toți erau băieți de oraș, toți erau deștepți, inteligenți, știau ultimele glume, și eu veneam de la țară, parcă tot timpul parcă mă închideau pe mine. Eram un tip introvertit și nu știam să mă pun în valoare. După ce am început să practic acest sport, atunci am putut să mă exprim cum vreau eu, am început să învăț alte lucruri, am întâlnit altfel de oameni de la care am învățat foarte mult. Însă lucrurile acestea din copilărie m-au traumatizat și m-au împins să fiu altă persoană. Când nevoia ne împinge pe toți să ieșim din coconul acela în care ne simțim în siguranță, ne împinge să ne luptăm cu lumea adevărată și așa ar trebui să facem cu toții”.
Ca și un sfat, Cătălin ne învață să nu ne supere răutățile, să nu le lăsăm să ne atingă. Orice lucru, orice provocare, orice om ne ajută să progresăm. Este o vorbă în care crede cu mare tărie. Pacea te slăbește, războiul te întărește. Cred că toată viața trebuie să ducem un război, fie cu noi înșine sau cu ceilalți din jurul nostru. Mai mult decât atât, consideră că toți copiii trebuie încurajați să își urmeze visul, drumul pe care ei îl doresc. Niciodată să nu le frângem aripile. El asta va face, indiferent de ceea ce își vor dori la un moment dat copiii lui. Generația noastră nu a avut parte de acea încurajare, de acea deschidere și a fost greu.
A avut multe momente frumoase în viață. Atât de multe, încât îi este foarte greu să vorbească de unul anume. La fel de multe au fost și momentele grele, momentele urâte, momentele care i-au dat universul peste cap, însă tot atât de rapid a știut că trebuie să meargă mai departe. Cu capul sus. Cum doar Moartea din Carpați știe. Cel mai greu moment din viață sa a fost după emisiunea Dansez pentru tine. Atât vrea să spună, nimic mai mult și nici nu este nevoie. Concluzia vieții este că în viață nu le poți avea pe toate și că plătim pentru succesul nostru. Cătălin nu ar ierta niciodată trădarea. Se rupe ceva îl el peste care nu poate trece. În rest, iartă orice oamenilor.
Are o fetiță. Natalis. Și o soție superbă, pe care o iubește din adolescență.
Eu mi-am dorit foarte mult ca soția mea să fie cineva și să aibă un statut social. Puteam să fiu genul să întrețin doar eu familia. Însă mi-am dat seama că am nevoie lângă mine de cineva puternic, de cineva care mi-a dăruit cei mai frumoși ani din viață iar eu trebuie să recompensez asta într-un fel. Ea avea 16 ani, eu aveam 17 ani când ne-am cunoscut. După atâția ani împreună consider că trebuie să ne împingem unul pe altul și să realizăm lucruri frumoase împreună, în viață. Faptul că a ajuns medic stomatolog, faptul că a terminat a doua facultate, economia și acum stomatologia, mă face să fiu foarte mândru de ea. Eu am insistat foarte mult să facă această facultate. Acum o văd doctoriță, sigură pe ea, mă bucur foarte mult pentru ea și mă bucură faptul că am contribuit și eu în dezvoltarea ei”,
a spus campionul.
La început de carieră nu își lăsa soția să vină la meciuri. Acum, odată cu retragerea și cu înțelepciunea, nemaiavând atât de multe emoții, o vrea alături de el fiecare meci. Va fi și la Craiova prezentă.
Despre meciul de vineri seara, Cătălin Moroșanu spune că va fi unul mediocru. Nu știe prea multe despre adversarul pe care îl va avea după ce Sinistra, adversarul cu care trebuia să lupte inițial s-a accidentat. Știe despre el că este luptător de MMA, nu știe însă cum se va comporta în ring, în K1.
Se bucură că e prezent la Craiova. Îi plac foarte mult oltenii, i se par oameni extrem de inteligenți, deschiși, primitori. Este deja a treia oară când luptă în Craiova și de fiecare dată craiovenii l-au surprins foarte frumos.
Începând de vineri, Moroșanu începe o nouă etapă din viață. A semnat un proiect foarte mare la Pro Tv, unde va fi prezent la un show tv. Are un contract cu ProTv, promoția Dynamite pentru doi ani de zile:
Este un proiect pe foarte mulți bani și mă gândesc și la partea financiară. Acesta este paradoxul la noi în România. Toată lumea să te știe, să creadă că ești plin de bani, și de fapt să nu fie așa. În America vedetele sunt milionare toate. Dar nu mă plâng. Îmi doresc să merg la acest show și sper să-mi iasă. În 2019, îmi doresc să mai fac încă patru gale, cea din Cluj să fie ultima și apoi să merg în Diaspora – Londra, Madrid, Milano, unde vreau să organizez și acolo niște gale foarte faine. Mă dor monturile, mă dor încheieturile, nu mai pot să fac alergare pentru că mă doare genunchiul, am hernie cervicală, am hernie la spate … Nu mă plâng, să nu înțelegeți greșit, însă vreau să explic ce înseamnă toți acești ani de luptă”.
Va face promoție. Se caracterizează ca fiind un om jovial, care poate să dialogheze cu oricine, are școala vieții, l-a ajutat și politica pentru asta și și consideră că e cel mai bun lucru să rămână în această tagmă a sportivilor și a luptătorilor, să promoveze noi vedete, noi eroi naționali. Între timp, s-a înscris la master și la anul vrea să facă doctoratul în sport și vrea să activeze ca și cadru universitar. Deja a vorbit la universitate și vor să îl primească. Își dorește să împărtășească o parte din experiența vieții sale și studenților și sportivilor și vrea să rămână în continuare ancorat în sport. Pentru că după ce ai avut o carieră frumoasă, trebuie să dăruiești o parte oamenilor din jurul sportului.
Crede că în România sunt sportivi cu un mare caracter, dar antrenorii și conducerea le strică așteptările:
Li se promit multe, însă sfârșesc prin a deveni frustrați și plini de ură. Sportivii sunt ca și niște copii. Le promiți multe și când ajung acolo, li se spune nu se poate că dintr-o cauză sau alta. Consider că federațiile sunt vinovate pentru situația în care se află sportul românesc. Eu îmi doresc să-mi dau doctoratul în sportul ca strategie de dezvoltare națională a României și vreau să am un proiect în spate. În momentul în care mă voi prezenta cuiva, sau mi se va propune vreodată un post înalt de conducere a sportului, aș accepta însă îmi doresc să fiu pregătit. Vreau să am o bază, un proiect în spate și nu să mă duc acolo să spun, Bună ziua, eu sunt pus aici că mă cheamă Moroșanu. Vreau să las ceva în spate, vreau să am studii”.
A început să facă politic atunci când a văzut modul în care străinii ne trtatează atunci când aud că suntem români. L-a durut mult și s-a hotărât atunci că este cazul să schimbe ceva. Apoi, a primit propunere din partea unui deputat să i se alăture în campanie. După, politica i-a intrat politica în sânge, iar acum se află deja la al doilea mandat ca și consilier județean. Are deja baza, învață continuu și se vede pe viitor, secretar de stat. Vrea să schimbe ceva în sportul românesc. Crede că cea mai mare problemă în România, în domeniul sportiv, este în sportul de juniori.
De acolo pornește absolut tot. Profesorii nu mai sunt plătiți să formeze echipe de juniori, nu se mai organizează competiții și de aici se pierde mult. Dacă nu începem să creăm o cultură a sportului începând din clasa a V-a, apoi la liceu, până la fază de facultate, nu reușim să creăm sportivi care să ajungă sus. Și mulți se lasă de sport. Doar un copil care practică sport o să știe ce înseamnă înfrângerea, o să știe ce înseamnă victoria, o să știe să fie pregătit pentru viață. Nu e un copil crescut în fața calculatorului, un copil crescut în puf. Ar trebui ca orice profesor de sport să primească de la Ministerul Educației sau de la Ministerul Sportului o sumă în plus pentru faptul că are o echipă, o grupă de copii care să practice sport individual. În al doilea rând aș schimba toate federațiile posibile pentru că sunt niște bolșevici și niște oameni dornici de îmbogățire și nu fac absolut nimic pentru sportivi, ci doar să-și bage ei bani în buzunar. Sunt copii care sunt ținuți în cantonamente câte un an de zile, copii sărmani, care sunt ținuți acolo pentru a lua alții bani de la minister. Și copilul acela în loc să aibă o adolescență frumoasă, să crească alături de copii de vârsta lui stă închis. Cum poți să creezi un caracter puternic când tu îl ții ca pe un sclav la cămin? Un campion trebuie să aibă caracter și tărie de caracter, și nu poți să crești lei într-o cușcă. La lei le dai drumul să alerge în savană, așa devin puternici”,
a mai spus Cătălin Moroșanu.
Consideră că multe lucruri ar trebui schimbate, dar crede că și generațiile care trebuie să vină din spate trebuie să conștientizeze lucrul acesta.
Haideți să îl susținem împreună pe Cătălin Moroșanu, pe 14 decembrie, la Sala Polivalentă din Craiova, unde promite un meci spectaculos împotriva campionului Croatie, Ivo Cuk într-o gală specială Dynamite Fighting Show.
Adauga comentariu