SMART Craiova

Cristina Zamfir: ”La Craiova este un sentiment unic. Ceea ce am simțit și simt aici nu se poate descrie în cuvinte…”

Echipa feminină de handbal, SCM Craiova a scris istorie în anul 2018. Jucătoarele noastre au cucerit Cupa EHF la handbal feminin. Au fost momente deosebite, momente care au ridicat Sala Polivalentă în picioare, clipe ce au adunat cei mai înfocați și mai frumoși suporteri pe care Craiova îi are. Și pe care îi păstrează alături, meci de meci, cu energia lor pozitivă.

În această perioadă, echipa feminină de handbal trece prin momente grele. Cu trei dintre cele mai importante jucătoare accidentate, echipa a cunoscut în ultimele meciuri gustul înfrângerii. În ultimul meci disputat împotriva echipei CSM București, SCM Craiova a pierdut jocul cu scorul 22-28 (10-15), marți, contând pentru etapa cu numărul 12 a Ligii Florilor la handbal feminin. Alături de dumneavoastră însă, fanii acestei echipe putem da fetelor energia și puterea de care au nevoie. Se poate, fetele au dovedit acest lucru. După meciul de marți seara, 15 ianuarie, campioana noastră, Cristina Zamfir a acceptat să acorde echipei Smart Craiova un scurt interviu în care ne vorbește despre starea sa de sănătate, despre Craiova, despre suporteri, despre pasiuni.
Cristina Zamfir s-a născut pe 29 septembrie 1989 în Slatina. Jucătoarea a evoluat la echipele: KZN Slatina și Tomis Constanța (pentru un an și jumătate). După cinci ani petrecuți la Corona Brașov, unde a obținut o medalie de argint si două de bronz, în liga națională, iar pe plan internațional a jucat o semifinală de Cupa EHF, în 2016, unde a ieșit golgheter. Și finala de la Craiova, unde echipa a câștigat Cupa EHF la handbal feminin.

Smart Craiova: Echipa de handbal trece prin momente dificile. Ce simți în aceste momente?
Cristina Zamfir: Într-adevăr, este un moment greu pentru fete, pentru echipă, dar și pentru noi, jucătoarele accidentate. Îmi pare nespus de rău că nu pot să fiu alături de ele, să pot ajuta și eu cu ceva. Însă asta este viața de sportiv. Nu avem ce face. Suntem neputincioase în acest moment. Avem nevoie de putere să putem trece peste aceste momente. Personal, nu este prima mea accidentare. Sunt convinsă că voi putea trece și peste aceasta și sper din tot sufetul să revin cât mai repede și să fiu alături de colegele mele pe teren.
Sincer, nici nu pot descrie în cuvinte ce simt când fetele au meci și eu sunt în fața televizorului sau în spatele băncii de rezerve. Este extraordinar de greu. Însă, aceasta este viața de sportiv – trebuie să merg înainte, trebuie să fiu puternică și să reușesc să trec peste acest moment.

SmartCraiova: Accidentările suferite de-a lungul carierei tale și-au spus cuvântul. Cât de grave sunt problemele pe acre le ai și când crezi că te vei putea întoarce pe teren?
Cristina Zamfir: Nu pot să spun exact când voi reveni. La penultimul nostru meci din 2018, cel cu Baia Mare, în urma unui fault mai dur am suferit o căzătură în urma căreia am avut o fractură de os cu tot cu cartilagiu. A fost ceva serios, o bucată destul de mare care se plimba în articulație și a trebuit să mă operez. După acel meci am mai fost la meciul din Cupa EHF cu Dortmund și apoi nu am mai putut să fac nimic. În prezent urmez programul de recuperare. Patru ore și jumătate în fiecare zi sunt în sala de recuperare și muncesc cu mare drag pentru a reveni cât mai repede. Săptămâna viitoare voi merge la un control și atunci o să știu exact cum merge recuperarea mea.

SmartCraiova: Echipa are nevoie de voi. Acum câteva luni trăiați gloria, acum ne aflăm într-un moment foarte – foarte dificil. Cât de greu este să recuperăm în acest moment?
Cristina Zamfir: Și Ana (Ana Maria Țicu) și Flori (Florentina Stanciu) simt aceeași apăsare ca și mine. Suferă că nu pot să fie alături de fete. Este adevărat că au fost aceste înfrângeri, însă eu am încredere în echipă, în tot ceea ce înseamnă handbalul din Craiova și această echipă. Sunt convinsă că până la urmă o să fie bine. Ca și acum, și anul trecut a fost un program infernal. Suntem oameni, nu suntem roboți. Sunt convinsă că fetele vor găsi calea succesului și că totul o să fie bine. Le doresc din tot sufletul să fie sănătoase și să reușească să câștige următoarele meciuri pentru că este foarte important să obținem victorii. Noi, cele accidentate, nu putem decât să le transmitem toată energia noastră și tot ceea ce avem noi mai bun. Îi rog toți suporterii să fie alături de echipă, să le susțină pe fete, pentru că este foarte important să vezi că și atunci când îți este greu lumea te susține, te încurajează și este alături de tine.

SmartCraiova: Emoția transmisă la meciurile de handbal, rar o întâlnim la alte sporturi de echipă. Care este secretul echipei din care faci parte?
Cristina Zamfir: Așa este. De asta îi rog pe suporteri să fie în continuare alături de fete. Au fost alături de noi, sunt în continuare alături de noi și le mulțumesc din tot sufletul. Chiar și în aceste momente când ne este greu tuturor și victoria nu este de partea noastră, este foarte important să-i simțim aproape.

SmartCraiova: De câți ani faci sport? Și de ce ai ales handbal?
Cristina Zamfir: Fac sport din clasa a V-a. Nu știu de ce am ales handbal. Așa a fost să fie. Nu știam foarte multe despre handbal și ce înseamnă acest sport, însă după prima oră la care am fost, am știu clar că nu vreau să lipsesc pe viitor.
Eram în clasa a patra când a venit domn’ profesor Dăbuleanu și a întrebat cine vrea să facă handbal. Ne-am dus a doua zi mai multe fete de la școala nr. 11. Atunci eu încercam să mă descopăr, făceam pictură, dansuri. Cu handbalul n-aveam nici o treabă. Eram portar și stăteam la patru metri de poartă. Plângeam când luam câte o minge în față, după care acest sport a devenit totul pentru mine.
Iubesc ceea ce fac și pot spune că sunt un om norocos pentru că fac în fiecare zi fac ceea ce îmi place.

SmartCraiova: Ce alte pasiuni mai ai în afară de handbal?
Cristina Zamfir: Ca orice om, îmi place să călătoresc, îmi place să mă plimb, îmi place shopping-ul, dar acestea sunt pe planul 10. Până acolo este handbalul. Este ceea ce iubesc de mică și pe handbal m-am axat în fiecare zi. Tot ceea ce am făcut în viața mea am făcut gândindu-mă la handbal. Handbalul m-a ajutat și mi-a oferit cele mai mari bucurii. La Craiova este un sentiment unic. Ceea ce am simțit și simt aici nu se poate descrie în cuvinte… Oamenii sunt minunați așa cum suntem noi oltenii, cum iubim sportul și tot ceea ce se întâmplă în sală, rar mi-a fost dat să văd și să aud. Sunt fericită că și eu fac parte din această minunată echipă și vreau să spun că este una dintre cele mai frumoase perioade ale vieții mele.

SmartCraiova: Cum te vezi făcând peste 10-15 ani?
Cristina Zamfir: Sincer, nu știu. Îmi este frică să mă gândesc ce o să fac când o să renunț să joc handbal. Iubesc prea mult ceea ce fac și vreau să mă bucur de această clipă și de acest moment.

SmartCraiova: Care este cel mai frumos moment pe care l-ai trăit ca sportivă?
Cristina Zamfir: Clar cel mai frumos moment din viața mea de sportiv a fost anul trecut, când am câștigat Cupa EHF alături de Craiova. Când am ridicat acea cupă și am văzut atâția oameni fericiți. Ceea ce ne dorim cel mai mult este să mai retrăim acele momente. Însă este destul de greu pentru că sunt momente peste care cu greu putem trece, intervin anumite lucruri la care nu ne-am gândit că ni se vor întâmpla. Luăm totul pas cu pas și putem fi siguri și putem să promitem tuturor că niciodată nu ne vom da la o parte. Vom lupta și vom munci în fiecare meci, în fiecare minut și în fiecare secundă. Nu de fiecare dată avem șansa să câștigăm. În sport putem să și pierdem. Se spune că aceste momente ne întăresc. Însă sunt convinsă că o să fie bine și sezonul acesta.

SmartCraiova: Care este cel mai frumos gest pe care l-a făcut un suporter pentru tine?
Cristina Zamfir: Sunt atât de multe că nu aș vrea să numesc doar un suporter. Sunt atâția oameni minunați care mă iubesc și mă susțin și sunt alături de mine, necondiționat. Nu pot face diferențe între ei, pentru că absolut toți sunt minunați. Emoțiile sunt aceleași de la copii până la oameni în vârstă. De fiecare dată îmi dau lacrimile când realizez că sunt un om norocos, că am atâția oameni în jurul meu care mă iubesc și care mă apreciază. Nu pot decât să le mulțumesc și să le spun că îi iubesc și eu la fel de mult.

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?