SMART Craiova

Vineri, 25 ianuarie, nu se fac ore

Ministerul Educației a emis în această seară un ordin prin care a anunțat suspendarea cursurilor în toate unitățile de învățământ preuniversitar din țară, pentru ziua de vineri, 25 ianuarie.

Suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei școlare până la sfârșitul semestrului, respectiv al anului școlar.
Nicușor Cotescu, inspector școlar general adjunct a declarat că această măsură se datorează numărului mare de cazuri de gripă înregistrate la nivelul țării.

Decizia a venit în urma propunerii Ministerului Sănătății. Conform raportarilor INSP, săptămâna 14 – 20 ianuarie 2019 a avut un caracter epidemic, la fel ca și săptămâna anterioară acesteia. Numărul cazurilor de infecții respiratorii acute a crescut din nou cu peste 20% față de nivelul așteptat. Conform specialiștilor, dacă și cea de a 3-a săptămână consecutiv ăți va menține caracterul epidemic, va fi declarată epidemia de gripă”, arată Ministerul Sănătății, într-un comunicat.

Adauga comentariu

Follow us

Vrei sa primesti cele mai noi stiri pe facebook?

Cele mai citite